Drumeție în Munții Godeanu. Vârful Gugu

Un munte pe placul meu. Sălbatic, cu plaiuri întinse, pășuni alpine și panorame surprinzătoare. Cu un refugiu rătăcit pe drum și vârfuri de peste 2000 de metri, pe cât de ușor de atins, pe atât de spectaculoase. Un drum pe alocuri intuit, pe un traseu nemarcat, o scurtătură, mult verde, natura pretutindeni.

Așa a început povestea vârfului Gugu sau Vârful Ascuns din Muntele Sacru al Dacilor. Într-o lungă călătorie prin țară, ce nu putea fi încheiată fără un nou vârf atins conform tradiției de septembrie, am reușit anul acesta să cucerim și munții Godeanu.

Pentru prima dată aici, pe un traseu relativ ușor ca abordare, mediu ca și lungime de parcurs, dar nemarcat în totalitate.

Clopotiva

Ne-am cazat în Clopotiva, un sat la poalele munților, proaspăt, aerisit, cu un farmec pitoresc.

Am căutat o mică pensiune, ceva mai puțin turistică, alegând într-un final căsuțele din lemn din curtea lui Alex. Sunt multe pensiuni în zonă, tocmai datorită peisajelor înconjurătoare, deluroase în prim plan, cu munți ascuțiți afișați pe fundal, înșiruiți asemeni unor soldați serioși cu coifuri până-n nori.

Nu știu dacă cei care vin aici ajung să străbată și traseele din Godeanu. Spre deosebire de vecinii Retezat, Godeanu încă își păstrează reputația unor munți neumblați, sălbatici. De aici și farmecul aparte.

O curte uriașă, câteva căsuțe împrăștiate pe gazonul verde, proaspăt tuns, căței și pisici, două, trei rulote, un loc de grătar, băi și dușuri cu panouri solare. Așa ne-a întâmpinat noua noastră cazare.

Două zile ne-am stabilit aici pentru traseu. A fost o liniște plăcută în mijlocul naturii. Puțin frig seara, dar era de așteptat. Eram departe de câmpia noastră în care vara încă avea să mai stea o vreme.

Cu mașina până la Lăpușnicu Mic

În prima dimineață am pornit cu mașina spre barajul Gura Apelor, aflat la granița dintre munții Retezat și Godeanu. Era prima parte din traseul stabilit.

Am parcurs din Clopotiva cam 25 de kilometri în aproape 40 de minute. Drumul este în mare parte asfaltat și foarte bun, considerând ce avea să urmeze.

După ce am trecut peste baraj și punctul de taxare din Parcul Național Retezat, cotind spre dreapta, drumul a devenit mai anevoios, iar cei 10-11 kilometri rămași, deși se pot parcurge cu orice mașină, îți pun puțin răbdarea la încercare. Multe gropi, slalom printre hopuri, dar cu atenție nu va crea probleme.

După podul peste Lăpușnicu Mare, drumul se îngustează și urmează delimitarea apei încă patru sau cinci kilometri până la podul cu tuburi. Există o porțiune scurtă, cu multe pietre, dar chiar și cu o mașină relativ joasă, se poate traversa.

La nici 100 de metri de podul din tuburi peste Lăpușnicu Mic, de unde pornește și drumeția spre vârf, se află o parcare improvizată de vreo cinci-șase mașini. Am mai făcut 40-50 de minute de la barajul Gura Apelor, până la parcare. Per total, drumul cu mașina din sat durează în jur de o oră și jumătate.

Refugiul Gugu (1686 m)

Odată traversat râul, începe a doua parte a traseului, spre Refugiul Gugu. Nu am avut de urcat mai mult de 600 de metri, întregul drum fiind parcurs într-o oră și jumătate (3.5 kilometri).

Există două variante de traseu: pe cruce roșie, traseu marcat, însă mai lung cu vreo jumătate de oră sau pe nemarcat, dar pe o potecă vizibilă de-a lungul râului, pe partea lui dreaptă și apoi prin pădure.

Deși nemarcat oficial, există o bandă roz vizibilă și destul de frecventă, care te ghidează pe tot parcursul, până la refugiu.

Bucata pe lângă apă, odată ce am traversat Lăpușnicu Mic, este lejeră, fără diferență semnificativă de nivel. Tocmai ca să te pregătească pentru urcarea pieptiș prin pădure, care urmează imediat ce poteca cotește printre copaci. Deși destul de scurtă, obișnuiți cu ritmul lejer de mers, schimbarea bruscă ne-a furat puțin răsuflarea.

Din fericire, după o jumătate de oră am reluat zig-zagurile domoale și urcușul clasic. O puzderie de ciuperci și ferigi ne-au colorat traseul.

Spre final, pădurea se rărește. Am zărit mai întâi o toaletă din scânduri, primul semn că am ajuns și apoi în poiana întinsă, construcția dintr-un amestec de piatră și lemn. Copacii fac loc plaiurilor, priveliștea se deschide și refugiul te poftește la un mic popas înaintea vârfurilor.

Este bine întreținut și arată diferit de cele obișnuite. Primul etaj este construit din piatră, continuându-se cu o structură din bușteni lăcuiți. La interior sunt câteva paturi din scânduri, o masă, o sobă, iar la mansardă alte locuri de dormit.

Lacul Gugu (~2000 m)

De aici traseul continuă pe cruce roșie încă o oră și jumătate până pe vârf.

Noi am ales tot un drum nemarcat, mai ocolit, de două ore și jumătate-trei, pentru a bifa și lacul Gugu, aflat cam la o oră de vârf.

La refugiu sunt enumerate pe o plăcuță, chiar la intrare, traseele din zonă și timpul de parcurs, cu mențiunea că majoritatea nu sunt marcate. Dar potecile sunt vizibile și chiar dacă pe alocuri se pierd, fiind înconjurat de văi și plaiuri este ușor să te orientezi.

Poteca duce tot spre stânga, printr-o mică vale. La un moment dat ne-am dezorientat după ultimele aglomerări de brazi, dar am găsit rapid drumul pe brână, care a devenit destul de pronunțat după câțiva zeci de metri.

Peisajele descrise de munți sunt mai mult decât pot exprima cuvintele. Creste, plaiuri verzi, jnepeni ici și colo, o cascadă zgomotoasă în depărtare și vârfurile-n zare, pierdute între nori pufoși.

Poteca duce tot în jos, spre stânga, peste albia secată a unui mic pârâu. Dar drumul trebuie continuat în urcare, chiar dacă nu se vede o delimitare clară. Totuși, este ușor de reperat direcția, datorită vârfurilor deslușite și a unei hărți salvate pe telefon. Nu am avut semnal în zonă, dar harta fusese pregătită din timp.

Urcușul continuă până pe coama muntelui, urmat de o coborâre într-o mică vale, un alt urcuș scurt înconjurat de grohotiș și iată lacul, într-o căldare glaciară, la aproape 2000 de metri altitudine. Este bine ascuns și nu se zărește din vreun punct de pe traseul urmat. Covor de afine și o apă în care se reflecta întregul decor ne-au întâmpinat primitor la sosire.

Vârful Gugu (2291 m)

De aici până pe vârf mai este sub o oră. O altă zonă cu grohotiș, specifică grupei Retezat-Godeanu și o potecă ceva mai abruptă preț de o jumătate de oră, apoi pe creasta lină, prin pajiștile alpine, am încheiat ultima parte din drum. Câteva capre negre tocmai coborau spre lac, prin zona stâncoasă a muntelui. Ne-am salutat reciproc și am pornit mai departe.

Am ajuns și pe vârf și am admirat împrejurimile. Platoul întins Borăscu aflat la peste 2000 de metri, crestele Retezatului, munții Țarcului, munții Cernei, toate se lasă deslușite din cel mai înalt vârf al Godeanului. Specificul glaciar se remarcă prin văile adânci formate, mai clar conturate privite de sus.

Per total, cu tot cu pauzele făcute, am parcurs traseul până pe vârf în aproximativ cinci ore.

La întoarcere, am continuat drumul de creastă, ocolind pe poteca din stânga micile vârfuri ivite și am coborât până la refugiu pe traseul marcat cu cruce roșie. De la refugiu am ales același traseu ca la urcare. Cu mici popasuri, coborârea până la mașină a durat trei ore.

Rezumat traseu:

• Clopotiva (Alex) – parcare Lăpușnicu Mic (podul cu tuburi) – 1.30 h (35-36 km)
• parcare – refugiul Gugu – 1.30 h (3.5 km)
• refugiul Gugu – lacul Gugu – 1.40 h (4.6 km)
• lacul Gugu – vârful Gugu – 45 minute (1.2 km)
• vârful Gugu – refugiul Gugu, traseul de retur – 1.15 h (4 km)
• refugiul Gugu – parcare – 1.15 h (3.5 km)

Un munte cu o personalitate aparte, ușor de abordat, curat, pe care ne-am întâlnit înaintea refugiului cu doar câțiva localnici care adunau ciuperci și vreo trei drumeți. În rest, doar noi și natura.

Rămas bun munți frumoși! Să ne revedem cu bine!

Articole similare:

Șinca Nouă și Bârsa Fierului Opt vârfuri de munte pentru amatorii de drumeții Plimbări de o zi – Drumul Foișoarelor și Vârfurile Domogled Plimbări pe munte – Canionul Horoabei, Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa Povești din Munții Parâng