Acest articol detaliază în principal călătoria în Muntenegru, căci aici ne-am petrecut cea mai mare parte a timpului, printre ale sale drumuri întortocheate și peisaje contrastante.
Dar nici prin Serbia, Bosnia-Herțegovina sau Slovenia nu puteam trece indiferentă, chiar dacă popasurile au fost mai scurte.
Așa că am încercat să le surprind tuturor esența în cele ce urmează. Pe cât am reușit să o descopăr.
Serbia
A fost un punct de legătură, în care ne-am oprit doar pentru a verifica pulsul unei țări nu prea turistice, în ambele excursii organizate în 2014 și 2018.
Primul popas a fost în Novi Pazar, atrași de agitația unui oraș necunoscut, aglomerat de oameni diverși, cu un centru pietonal îngust, terase ici şi colo și muzică pierdută în fundal. Am cercetat puțin împrejurimile, însă nu am rămas să descoperim ce s-ar putea ascunde în spatele fațadei animate. Poate cu altă ocazie dinainte planificată sau poate întâmplător, într-o altă traversare a țării.
Belgrad ne-a găzduit în schimb pentru o zi sau două, o capitală veselă şi colorată. Un centru vechi, printre clădiri asortate, terase cochete, parcuri și muzee, concerte și festivaluri. Datorită prețurilor mici (sub media celor din București), terasele din centrul Belgradului și cluburile presărate de-a lungul râurilor Sava și Dunărea erau pline până în zori, fiind deseori frecventate și de vecinii croați, sloveni sau bosniaci.
Sunt și câteva zone ale orașului care păstrează adânc urmele războaielor purtate aici. Construcții abandonate, ziduri dărâmate, poate intenționat lăsate pentru a relua trecătorilor fragmente din istoria zbuciumată.
Muntenegru în 2014
Am vizitat Muntenegru în 2014 inițial și am revenit în 2018, convinși de farmecul locurilor și varietatea reliefului.
Prima călătorie, în mai 2014, a fost pe motocicletă, traseul urmărit fiind un circuit pe serpentinele din Parcul Național Durmitor. Urcând pe șoseaua îngustă, printre coline rotunjite, lacuri întunecate și vârfuri stâncoase, am descoperit un drum panoramic, comparativ cu Transfăgărășanul.
Am pornit din Zabljak, unde ne-am și cazat pentru câteva zile. Priveliștea îți tăia răsuflarea prin contopirea de forme, culori, căsuțe aruncate pe întinderea verde și câteva văcuțe pătate păscând liniștite pe pajiști bogate.
Pe măsură ce urcam, pajiștile erau înlocuite de stânci ascuțite, prăpăstii amenințătoare și fâșii de zăpadă încăpățânate, ascunse de razele soarelui primăvăratic în văile formate de scurgerea ploilor dese.
Am repetat circuitul și cu mașina patru ani mai târziu, însă o parte din farmec s-a pierdut.
Pe lângă circuit, am rezervat o jumătate de zi pentru rafting pe Tara, râul turcoaz ce mărginește parcul național. O sesiune de rafting pornea de la 45 euro, însă traseul nu punea mari dificultați, fiind ghidat de cel ce ne-a condus, către zonele nu prea învolburate și sigure.
Tot în Zabljak am văzut și Lacul Negru (Crno Jezero), într-o zi ploioasă, după apus. Mii de secrete zăceau cufundate pe întinderea glaciară, neclintită, fără suflu, înghițind sunetele și distorsionând lumea. Doar luna aparută printre norii grei părea să se întindă după o șoaptă întrezărită pe fundul nesfârșit.
Două bărci aievea se distingeau întunecate în noaptea densă, ce contopise lacul și cerul. Aproape ca un vis, acest peisaj melancolic părea inert, parcă pictat pe o pânză ce îmbrăca realitatea înconjurătoare.
Muntenegru 2018
În cea de-a doua excursie (2018) am lăsat în urmă munții și ne-am orientat către un Muntenegru vecin cu marea, într-un august călduros, imediat după vizita din Croația.
Ne-am cazat în Kotor, chiar în centrul vechi, fortificat, brăzdat de străduțe întortocheate, printre clădiri vechi, presărat cu baruri și restaurante animate. Și multe pisici, găzduite și ele în orașul cetate, având chiar și un muzeu dedicat.
Orașul vechi este pietonal, drept pentru care am lăsat mașina într-una din parcările de la intrare, cu un euro pe oră. Cele gratuite erau pline și, deși am urmărit un loc pe parcursul celor cinci zile, părea să fie totul aranjat dinainte și niciunul lăsat la voia întâmplării, nici chiar preț de câteva secunde.
Din centrul vechi am urcat la cetatea St. John, urmărind traseul bine marcat, de aproximativ o oră, având astfel o priveliște de ansamblu asupra întregului oraș.
Muntenegru nu duce lipsă de plaje, atât în golful Kotor, cât și în celelalte stațiuni înșiruite de-a lungul coastei, însă făcând acum o comparație, aș putea spune că le prefer pe cele mai înguste și umbrite din Croația.
Prețurile sunt mici, activitățile variate și atmosfera de vacanță se face resimțită pe întregul mal al Adriaticii.
Am vizitat și Budva, orașul vechi de 2500 de ani, renumit pentru aspectul medieval bine conservat, viața activă de noapte, plajele întinse și celebra insulă luxoasă, Sveti Stefan.
Perast, vechi oraș pescăresc, la doar câțiva kilometri de Kotor și Tivat, ticsit de restaurante cochete și turiști eleganți, adaugă paragrafe pline de culoare în povestea coastei.
Bosnia-Herțegovina
O zi întreagă ne-a găzduit și Bosnia-Herțegovina.
Mai întâi în Počitelj, un oraș istoric, bine păstrat, comparat cu un muzeu în aer liber. Ne-am plimbat câteva ore printre clădirile medievale, turnul din Počitelj, Moscheea impunătoare, înconjurate toate de natura sălbatică, ca un secret ce trebuia bine păstrat.
Am continuat apoi cu Mostar și el oraș reprezentativ al Bosniei. Este recunoscut pentru îmbinarea de culturi și stiluri arhitecturale, conturate de clădirile, târgurile sau moscheile întâlnite, care-l transformă într-un loc extrem de colorat.
Aici se află și faimosul pod cu origini otomane, Stari Most, ce traversează râul Neretva, legând cele două părți ale orașului.
Este o tradiție străveche ca tinerii să sară în râul Neretva de pe podul Mostar, cu o înalțime de 24 metri, demostrându-și curajul și agilitatea.
Culturile împletite aici sunt diverse, dominând însă stilul și tradițiile islamice, iar monezile acceptate la tarabele colorate, pline de haine tipice turcești, narghilele și alte obiecte orientale pot fi, pe lângă moneda locală și euro, kune sau dinari.
Slovenia
După Bosnia, ne-am oprit pentru câteva zile și în Slovenia, în Ljubljana, o capitală organizată, curată și verde. Totul părea ordonat fără cusur, pășind cu teamă parcă, pentru a nu strica orânduirea firească a lucrurilor.
Râul Ljubljanica traversează orașul, ca un fir gros de mătase scumpă.
Muzee, terase, magazine, totul în jur păstrează o simetrie îndelung calculată.
Pe lângă capitala Sloveniei, recomand și un tur de aproximativ 90 de minute în peșterile Postojna. Aflate la doar 53 km de Ljubljana, peșterile atrag numeroși turiști prin decorurile naturale sculptate în labirintul rece și a celui mai mare amfibian găzduit în acvariul interior.
În direcția opusă, la 54 km de Ljubljana, ne-a întâmpinat și Bled, orășelul de pe lac, mult prea liniștit, asemeni unui decupaj dintr-o revistă geografică.
Două zile tihnite s-au derulat aici, zile în care ne-am tras răsuflarea după lungul drum parcurs. Ne-am plimbat cu bărcuțele cu vâsle, din lemn lăcuit, am respirat aerul proaspăt, am privit dealurile împădurite și am închis capitolul acestei plimbări pe insula cu o mică biserică de pelerinaj.
Un oraș atât de tăcut și verde, de care chiar aveam nevoie!
Fiecare loc emană un farmec aparte și încă mai avem multe de răscolit în anii ce vor urma.
