Am descoperit Gărâna cu cinci ani în urmă, în 2016, cu ocazia festivalului de jazz. A fost suficientă o singură ediție care să ne convingă să revenim și în anii ce au urmat, adăugând în program câțiva ani mai târziu, pe lângă festivalul de jazz din iulie și pe cel de folk din august.
Viața satului pe timp de festival
Aflat în apropiere de Reșița (~40 km) și Băile Herculane (~80 km), la aproape 1000 m altitudine, Gărâna este un mic sat (~100 locuitori) inundat de tradiție și culoare, înconjurat de natură. Păduri tinere, bogate mărginesc drumurile, iar pajiștile acoperite de iarbă verde crud se revarsă printre casele pitorești, în fațadele cărora se conturează influiența bavareză.
În ritm de jazz
În timpul festivalului de jazz toate posibilele cazări sunt rezervate în mare parte organizatorilor, fiind un sat atât de mic și singurele opțiuni disponibile sunt campingul improvizat în pădurea din apropierea scenei sau alte campinguri și case din satele vecine.
Din 2016 până în 2019, noi am ales campingul din Gărâna, pentru a evita deplasările prea lungi.
Corturile se ițeau vesele și colorate printre copacii deși, aglomerând pădurea întinsă. Toți cei prezenți veniseră pentru a profita, pe lângă muzica jazz, fie că erau sau nu fani ai genului și de atmosfera boemă creată în cele câteva zile de festival.
Concertele se țineau într-o poiană întinsă, îngrădită cu garduri de lemn, o scenă adaptată genului muzical, cu bușteni pe post de scaune, totul amplificând aspectul natural și destins al locului. Câteva tarabe de jur împrejur, cu bere sau sucuri și mâncăruri rapide completau decorul.
În timpul zile accesul era liber și puteai asista la repetițiile de ultim moment, însă după orele amiezii (18.00-19.00 PM, în funcție de programă) se putea intra doar pe bază de bilet, iar cei aflați deja înauntru erau și ei verificați dacă dețin sau vor să achiziționeze bilete sau abonamente (în cazul în care mai erau disponibile).
Mai exista o modalitate gratuită de a asista la concert și anume poiana de pe dealul aflat în dreapta scenei. O potecă șerpuia agale prin pădure, traversa un vechi cimitir și o poiană întinsă se deschidea în capăt oferind o priveliște de ansamblu, la înalțime, asupra întregului spectacol. Poiana se umplea de tineri cu pături și pahare de vin, savurând visători fiecare acord romantic.
La hanul din centru, La Răscruce, puteai profita în după-amiezele călduroase de o masă proaspăt gătită sau de o afinată făcută după rețete proprii, pe ritmurile vioaie de jazz ale tinerilor muzicieni de la facultatea de arte din Timișoara, care își marcau astfel debutul promițător.
Acorduri de muzică folk
Am făcut o pauză de 2 ani și am revenit în boemul oraș la început de august 2021, la festivalul de folk.
Diferit de ediția anterioară, la care participaserăm și cu siguranță mult mai lejer decât în timpul concertelor de jazz, cele două zile de muzică folk ne-au întâmpinat puțin pustii, însă pline de viață și oameni încrezători, dedicați genului.
Nu pot spune ca festivalul a fost principalul motiv al revenirii, ci mai degrabă revederea satului, atmosfera creată de ritmul și culoarea locală.
De data aceasta am găsit camere libere La Rascruce, hanul pe care îl vizitaserăm și în anii anteriori, dar unde nu se mai țineau concertele ad-hoc ale tinerilor debutanți.
Camerele simple, dar comode ne-au introdus încă de la sosire în atmosfera placută, tradițională. Afinata nu ne-a dezamăgit nici anul acesta, iar mesele bogate, gătite de femeile de la han, ne-au mai adus câteva kilograme în plus, risipind prin savoarea proaspătă orice posibile regrete.
Nu există bancomate în sat, nici în apropiere și plățile nu se pot efectua cu cardul. Așa că, pentru a va putea bucura de tot ce se poate cumpăra, trebuie să veniți pregătiți, așa cum noi nu am facut-o. Am ajuns în Reșița ziua următoare, rezolvând din fericire problema banilor.
O poveste trecătoare din Turnu Severin
Înainte de Gărâna am facut un mic popas, de o seară, în Turnu Severin, explorând pentru prima oară orașul de la Dunare. Un centru mic, un fel de faleză pe Dunare de care nu s-a profitat suficient, cu doar două mici terase întunecate, fântâna cinetica din parc, Palatul Culturii, cu o fațadă impunătoare și Cetatea Medievală sunt cele câteva locații văzute în seara petrecută aici. Vineri, la prima oră, am pornit spre Garâna.
Amestecul naturii cu satul
O zi am umplut-o cu plimbări pe dealurile înconjurătoare, nefiind însă suficientă. Nenumărate trasee șerpuiesc printre păduri și poieni întinse, trasee accesibile oricui e dornic să se bucure de natură. Exact ca o poveste, drumul te poartă prin decoruri nemărginite parcă, cu deschideri largi spre satele asezate cuminți la poale, asemeni unor mici machete inerte sau către alte păduri bogate, dese, abundând de un verde intens și pătate ici și colo de nuanțele galbene ale culmilor arse de soare.
Am descoperit și drumul celor 13 troițe, printre afine și zmeuriș, culminând cu o poiană întinsă și continuându-se cu alte trasee, pe care am decis să le urmăm într-o altă zi, probabil într-un alt an.
Activități de seară
Seara a început cu prima parte a concertului de folk și mult mai puțini participanți decât ne așteptaserăm.
Buștenii, pe post de băncuțe, triști și dezgoliți, tremurau și ei în frigul înțepător al nopții. Totuși muzica a continuat să răsune vesel pentru cei prezenți. În lipsa oamenilor, locul s-a umplut de acorduri de chitări și versuri calde.
A trebuit să ne mișcăm neîncetat, căci aici seara temperatura se înjumătățește și pe lângâ geacă și fes, dansul a fost și el de neînlocuit, alături de un pahar de vin fiert.
Artiști mai mult sau mai puțin cunoscuți s-au perindat pe scena scăldată în lumini țipătoare, iar după 11 PM, cu zâmbete și aplauze ne-am retras în localul de lângă scenă, să ne încălzim puțin și să împărtășim impresii.
Brebu Nou, vecin de munte
Ziua următoare a început cu un mic dejun bogat, tradițional, servit la han și o oră de plajă în Brebu Nou, la întâlnirea celor trei ape (15 minute de mers cu mașina de Gărâna). În anii anteriori am parcurs pe jos drumul, iar la Trei Ape am întâlnit o mică terasă, încă prezentă, unde ne-am răcorit cu o bere după soarele arzător de iulie. Ne-am oprit pe o pajiște întinsă, neamenajată, umbrită de brazi înalți, în care își găsiseră locul și câteva corturi și chiar o mică dubiță decorată în stil hippie, două-trei bărcuțe gonflabile și câțiva înotători.
Văliug cu ale sale plaje
De aici am pornit spre Văliug, la alte 20 de minute de Gărâna, opus Breb-ului, unde pe malul lacului Gozma erau amenajate pontoane cu șezlonguri și baldachine umbroase, unduindu-și elegant voalurile mătăsosase. Pe margine se iveau și câteva restaurante cu terase aglomerate de turiști gălăgioși.
Văliug, spre deosebire de Gărâna sau Breb este mai turistic și mai animat tocmai datorită locațiilor special aranjate pentru plajă și înot. Nu am zăbovit prea mult aici din cauza agitației create de forfota de mașini în căutarea locurilor de parcare și a celor deja instalați care împânzeau străduța îngustă ce cobora spre ponton și terasă.
Industrie și locomotive în Reșița
La alte 40 de minute de Văliug, conducând pe serpentinele arcuite printre obișnuitele dealuri și păduri, am întâlnit Reșița. Deși mult timp considerat unul dintre marile centre industriale ale României, acum orașul părea doar tăcut și pustiu, asemeni unui uriaș legendar, care obosit de povara cărată pe umeri atâția ani a hotărât să-și lase în paragină clădirile, fabricile, funicularul, monumentele. Renumitele fabrici și uzine din Reșița poartă și ele semnele dureroase ale trecerii timpului, ce le-a furat puțin câte puțin strălucirea și importanța acordată, lasând în urmă doar povești mărețe și legende urbane.
Locomotivele produse aici se mai pot vedea la Muzeul Locomotivelor cu Abur, inclusiv Resicza, prima locomotivă produsă în Reșița în 1872 și totodată prima construită în zona central-estică a Europei. Muzeul este în aer liber, cu intrarea gratuită.
Am revenit puțin după apus în Gărâna, așteptând a doua seară pe acorduri de muzică folk.
Ștrudelul cu vanilie trebuie încercat!
Înainte însă am facut un mic ocol la Gasthaus Cristl, undeva aproape de hanul La Rascruce, să încercăm faimosul ștrudel cu mere și sos de vanilie, pe lângă alte preparate din miel sau porc.
O seară parcă și mai friguroasă după cele 30 de grade cu care ne obișnuiserăm de-a lungul zilei, un concert ceva mai lung, încheiat de Albul cel nebun al lui Emeric Imre, felicitările de rigoare, plus câteva cuvinte de mulțumire, anunțându-se și festivalul de rock de săptămâna viitoare.
Spectacolul s-a încheiat cu o audiență foarte mică și totul în jur s-a cufundat într-o tăcere stranie, densă.
Am fi adaugat în portofoliu și concertul rock, însă cred ca vom mai aștepta un an. Cele șapte ore obositoare spre casă ne-au spulberat entuziasmul unui nou weekend pe drumuri atât de lungi.
